GDPR
Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru utilizatorii website-ului www.eurolex.ro

 

Datele personale care le introduceţi pe formularele de pe site-ul www.eurolex.ro al SC G&G Consulting vor fi trimise spre noi numai după selectarea opţiunii “Trimite”, care este considerată a fi consimţământul dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către S.C. G&G Consulting.

Website-ul nostru este accesat de toţi acei interesaţi de achiziţionarea unui program legislativ. G&G Consulting SRL, realizatoarea produsului EUROLEX, cunoaşte în detaliu responsabilităţile ce îi revin conform Regulamentului General privind Protecţia Datelor nr. 679/2016 şi deci va depune toate diligenţele necesare pentru asigurarea drepturilor dumneavoastră de confidenţialitate, garantând un mediu de maximă protecţie pentru aceste informaţii.

Acest document este expresia transparenţei totale în ceea ce priveşte prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în cadrul prestării serviciilor noastre.

Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal va fi actualizată în permanenţă conform modificărilor legislative ce pot interveni. Astfel, avem rugămintea să verificaţi la fiecare utilizare a website-ului nostru prezentul document, pentru a fi tot timpul informaţi în legătura cu aceasta.

G&G Consulting SRL, societate cu capital integral privat, înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul J27/535/2001, cod fiscal RO14357667, în calitate de operator, are un responsabil privind protecţia datelor personale, conform GDPR, pe care îl puteţi contacta scriind pe adresa office@eurolex.ro, prin poştă sau curier la adresa: Piatra Neamţ, str. V.A. Ureche nr. 3.

 

CATEGORII DE DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE
Datele cu caracter personal pe care le prelucrăm pot include:
- informaţii de identificare, cum ar fi: numele şi prenumele, funcţia, şi de contact: adresa poştală, numărul de telefon, numărul de telefon mobil, numărul de fax, adresa de e-mail;
- informaţii suplimentare prelucrate în contextul unui raport contractual cu G&G Consulting SRL sau comunicate în mod voluntar de către dumneavoastră, cum ar: fi instrucţiuni acordate, plăţi efectuate.

 

TEMEIURILE JURIDICE PENTRU PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Orice operaţiune de prelucrare a datelor dumneavoastră cu caracter personal va fi efectuată pe baza unuia dintre temeiurile juridice de mai jos:
- Prelucrarea este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract la care dumneavoastră sunteţi parte;
- Prelucrarea este necesară în vederea respectării unei obligaţii legale a operatorului;
- Prelucrarea este efectuată în temeiul consimţământului dumneavoastră;
- În cazul categoriilor speciale de date, prelucrarea se va face dacă, pe lângă un temei juridic general de prelucrare a datelor, a fost obţinut consimţământul persoanei vizate.

 

ÎN CE SCOPURI VĂ PRELUCRĂM DATELE CU CARACTER PERSONAL
Vă putem folosi datele cu caracter personal în următoarele scopuri:
- Oferirea de servicii electronice de furnizare date legislative;
- Gestionarea şi administrarea relaţiei contractuale cu clienţii noştri;
- Respectarea obligaţiilor noastre legale (cum ar fi obligaţii de raportare către autorităţile fiscale);
- În orice scop aferent şi/sau auxiliar oricărora dintre cele de mai sus sau în orice alt scop pentru care datele dumneavoastră cu caracter personal ne-au fost furnizate, cu respectarea legislaţiei aplicabile.

De asemenea, pe baza consimţământului dumneavoastră, vă putem transmite diverse comunicări prin canalele pe care le-aţi aprobat pentru a vă ţine la curent cu informaţii privind atât ultimele noutăţi în ceea ce priveşte softul legislativ EUROLEX, cât şi proiectele G&G Consulting.

 

DEZVĂLUIREA DATELOR DUMNEAVOASTRĂ
Nu vom transmite informaţiile dumneavoastră către terţi, cu excepţia organelor fiscale sau de control.

 

ACTUALIZAREA DATELOR DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL
În cazul în care oricare dintre datele cu caracter personal pe care ni le-aţi furnizat suferă modificări, spre exemplu dacă vă schimbaţi prenumele, numele sau adresa de e-mail sau dacă doriţi să anulaţi orice fel de cerere adresată nouă, sau dacă luaţi cunoştinţă de faptul că deţinem orice date cu caracter personal incorecte cu privire la dumneavoastră, vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail la: office@eurolex.ro.
Nu vom fi răspunzători pentru nicio pierdere decurgând din date cu caracter personal incorecte, neautentice, insuficiente sau incomplete pe care dumneavoastră ni le furnizaţi.

 

CÂT TIMP PĂSTRĂM DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL
Datele cu caracter personal vor fi stocate pe întreaga perioadă a existenţei contractului de furnizare a serviciilor contractate sau până la retragerea consimţământului, conform normelor de arhivare precizate de legislaţia în vigoare.

 

DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Sub rezerva anumitor condiţii legale, aveţi următoarele drepturi în legătură cu prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal:
- Dreptul de a primi informaţii cu privire la prelucrarea datelor şi o copie a datelor procesate (dreptul de acces, articolul 15 GDPR),
- Dreptul de a solicita rectificarea datelor inexacte sau completarea datelor incomplete (dreptul de acces, art. 16 GDPR),
- Dreptul de a solicita ştergerea datelor cu caracter personal (dreptul de a fi “uitat”) şi, în cazul în care datele cu caracter personal au fost făcute publice, transmiterea informaţiilor referitoare la solicitarea de ştergere către alţi operatori (dreptul de ştergere, articolul 17 GDPR),
- Dreptul de a solicita restricţionarea prelucrării datelor (dreptul la restricţionarea procesării, articolul 18 GDPR) – puteţi solicita restricţionarea prelucrării în cazul în care contestaţi exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege,
- Dreptul de a primi datele personale cu privire la persoana vizată într-un format structurat şi de a solicita transmiterea acestor date către un alt operator (dreptul la portabilitatea datelor, articolul 20 GDPR),
- Dreptul de a se opune prelucrării datelor cu intenţia de a înceta prelucrarea (dreptul la obiecţie, articolul 21 GDPR),
- Dreptul de a retrage oricând un consimţământ dat – în vederea opririi unei prelucrări a datelor care se bazează pe consimţământul dumneavoastră (dreptul de retragere a consimţământului, articolul 7 GDPR),
- Dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere dacă consideraţi că prelucrarea datelor este o încălcare a GDPR (dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere, articolul 77 GDPR),
- Drepturi suplimentare·- de a nu fi supus unei decizii individuale cu caracter automat, inclusiv crearea de profiluri articolul 22 GDPR.
Puteţi să vă retrageţi consimţământul în orice moment folosind adresa de e-mail: office@eurolex.ro sau numărul de fax 0233/226.520, cu precizarea că retragerea consimţământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimţământului de dinaintea retragerii acestuia. În cazurile în care vă retrageţi consimţământul, SC G&G Consulting nu va mai prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal şi va lua măsurile corespunzătoare pentru ştergerea datelor dumneavoastră cu caracter personal.

 

Pentru a ne conforma obligaţiilor legale de securitate şi confidenţialitate a datelor ce ne revin, atunci când vă exercitaţi unul dintre drepturile de care beneficiaţi în calitate de persoană vizată, este posibil să vă cerem să vă dovediţi identitatea, comunicându-ne o copie unui document identificare sau orice alte informaţii necesare pentru a verifica faptul că solicitarea vine din partea persoanei vizate relevante.

 

Conducerea G&G Consulting vă mulţumeşte pentru accesarea şi utilizarea serviciilor noastre şi pentru încrederea acordată