Jurisprudenţă naţională
Este un subiect deosebit de important pentru avocați și consilieri juridici, dar în aceeași măsură și pentru cei cu pregătire economică, tehnică, deoarece problemele curente ale activității le ridică întrebări în ceea ce privește rezultatul unei decizii privind achizițiile, utilizarea fondurilor proprii sau din surse europene, ori consecințele asocierii cu alte firme pentru realizarea unor obiective.
1. Ce alternative aveți
La acest subiect desigur că puteți alege produse care oferă milioane de spețe, fapt impresionant de altfel prin numărul lor, dar care vă induc o dispersie a atenției. Mai mult decât atât, în spatele acestui număr se ascund și numeroase aspecte problematice. În acest sens, vă adresăm următoarele întrebări:
- știți că, deşi în total sunt milioane de spețe, în realitate din întreaga bază de date relevante sunt doar 100.000 – 250.000? cum le găsiți pe cele relevante (care pot fi mai vechi sau foarte noi), ce criterii aveți la dispoziție pentru a le selecta?
- ați observat că din acest total, în jur de 60% sunt perimate, netimbrate, amânări sau strămutări procese?
- știți că în multe cazuri spețele atașate pe un articol nu au absolut nicio legătură cu materia de drept aferentă acestuia (postarea spețelor este realizată fără o analiză sau interpretare prealabilă, ci, efectiv, se execută automat; din acest motiv, de multe ori un număr oarecare ce apare în text este perceput de algoritmul de selecție ca fiind număr de articol și, astfel, se atașează automat și eronat speța la acel așa-zis articol)?
Mai sunt câteva aspecte deosebit de importante care merită luate în considerare, și anume:
- aveți timpul necesar să parcurgeți sute de spețe atașate unui articol, când acestea nu au un format de prezentare care să vă ajute să vă orientați în text, nici măcar, de exemplu, un Cuprins?
- pierdeți o cantitate masivă de informație prin absența corespondenței între actele mai vechi, abrogate, și actele noi, în vigoare (spețele de dată recentă, dar soluționate conform prevederilor codurilor/reglementărilor în vigoare la data acțiunii, în prezent abrogate, apar atașate exclusiv la actele vechi)
- spețele nu au un titlu care să prezinte problemele de drept analizate
- jurisprudența nu este sortată cronologic
2.Programul legislativ EUROLEX vă pune la dispoziție o bază de date cu spețe relevante, sistematizate, prezentate într-un format ce oferă răspunsuri pentru toate întrebările de mai sus.
Toate speţele din jurisprudenţă:
- au cuprins, fapt care ajută la orientarea și poziționarea rapidă în text, spre informația de interes,
- problemele de drept analizate sunt redate chiar în titlu,
- articolele invocate sunt prezentate la începutul speţei, cu hyperlink-uri către actele normative,
- iar în cazul speţelor care conţin trimiteri la articolele din vechile coduri sau forme anterioare republicării, este realizată corespondenţa cod, forma veche / cod, forma nouă,
- realizarea până în prezent a peste 210 SINTEZE de jurisprudență pentru 290 articole din acte deosebit de importante (toate codurile, achiziții, evaziune fiscală, contencios administrativ, insolvență, corupție, instituții de credit, fonduri europene, Legea 31 etc.),
- semnalarea pasajelor de maximă importanță pentru soluționarea cauzei (marcarea acestora în text, dar și includerea lor în cuprins).
Vă prezentăm o imagine a unui articol din Codul de procedură civilă, din care se poate remarca: existența cuprinsului jurisprudenței, marcarea în text a acelor elemente care stau la baza soluției etc.